Preluare Inpolitics:

O procedură accelerată pentru aprobarea în Parlament a achizițiilor militare este ”absolut firească”, având în vedere deficitul de înzestrare și riscurile de securitate, afirmă vicepreședintele PNL Sebastian Burduja, totodată vicepreședinte al Comsiei pentru buget-finanțe-bănci din Camera Deputaților, într-un interviu acordat siteului Umbrela-Strategică.ro.

”Cred că este absolut firesc să existe o procedură accelerată pentru genul acesta de achiziții. Și din perspectiva bugetului de stat, unde trebuie să ai o certitudine asupra acestor cheltuieli, mai ales că sunt sume mari. Dacă blochezi acești bani pe parcursul unui an și te trezești la finalul anului că nu i-ai cheltuit, asta își creează alte dezechilibre și îți dai seama că de fapt ai irosit niște bani pe care puteai să-i aloci unei alte zone (…) Cred că o procedură accelerată, predictibilă, transparentă și așa cum o permite legea este absolut justificată în cazul acestor achiziții din domeniul militar”, a spus Burduja, întrebat dacă aprobarea în procedură de urgență a achizițiilor militare trebuie să fie excepție sau regulă.

Senatul a aprobat săptămâna trecută în procedură de urgență, la solicitarea MapN, proiectul de lege pentru realizarea ”Capabilității de luptă împotriva navelor de suprafață”, aferentă programului de înzestrare ”Sistem de instalații mobile de lansare rachetă antinavă” (SIML).

Actul normativ a provocat proteste din partea sindicaliștilor din industria de apărare, afiliați la BNS, nemulțumiți că reprezentantul MApN le-ar fi blocat accesul la ședința Comisiei pentru Apărare a Senatului în care a fost avizată Legea SIML. Legea SIML a fost trimisă la Camera Deputaților, care este decizională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here