Legea lu Scântei cu Scântei şi Scântei de la soviet SIPA Peneleu a ieşit un întreg volum de cod penal şi de procedură medical şi instituie o nouă politică penalo medicală pentru tot neamul forever. Io abia îi aştept pe judecătoraşii şi asociaţiile care tac ca şoboanii acum, altfel foarte vocali la pensiile nesimţite din bani publici, să judece numai speţe pe covid. Să vedeţi circ cu DSP-ul, cu medicii, cu analize, cu teste, cu spitalul, privat sau nu, cu avocatul, cu amărâţii, cu şmecherii din instanţă. Şi asta doar din nebunia unor oameni care habar n-au de legislaţie şi nici ce înseamnă măsuri proporţionale în raport cu drepturile şi libertăţile. N-am înţeles care drepturi sunt interzise şi care sunt permise. Dar sunt şi astea trecute. Cred că       v-au lăsat să votaţi (normal, că au nevoie de voturile voastre), să vorbiţi la telefon şi să vă închinaţi. Azi cică pun volumul pe site să vedeţi aberaţiile despre voi care nu vă interesează de mămăligi ce sunteţi. Când veţi ţipa de ce veţi păţi, să nu-mi scrieţi mie ce v-au făcut ăştia. Să vă duceţi direct la Scântei peneleu, Fenechiu Coniac peneleu şi Pesedeu ăla de la Craiova care votează şi se hlizeşte de gâgă cu toate mâinile. Vă fac io o listă, la nevoie, care au fost, dezvaluie Sorina Ruxandra Matei pe pagina sa de socializare. (F.A.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here