Autorităţile române se bâlbâie, „sinuciderea” unui personaj iranian atât de important ridică multe semne de întrebare în presa internaţională.

Faptul că presa română nu este în stare să verifice, să sape şi să afle cum a murit Gholamreza Mansouri luând de la bun început copy paste, ca papagalii, ce i-a dat Poliţia care apoi a schimbat placa în presa internaţională, presa internaţională (Reuters) dând informaţia de la bun început corectă, iar presa română a dat informaţia gresită şi apoi nici n-a mai vrut să afle nimic, cred că asta spune totul despre presa română pay for play Sică-Vela. Mansouri era intersecţia unor interese strategice uriaşe- occident vs iran. Iar faptul că Mansouri a murit pe teritoriul statului român care îl blocase intenţionat, şi nu pe al germaniei de exemplu, spune totul despre această ţară. Io ştiu că Justiţia nu se serveşte aşa. Iar dacă îl opreşti să iasă din ţară, trebuie să-i asiguri integritatea fizică. Un judecător român de la Curtea de Apel, nu un ziarist, făcea verificări privind protecţia specială în astfel de situaţii. După 7 zile, personajul era mort în interiorul hotelului în care era unic client, cu informaţii eronate date chiar de Poliţia Română, ventilate fără verificări de pseudo-presa de la Bucureşti, dezvaluie Sorina Ruxandra Matei. (C.U.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here