Călin Georgescu, autoproclamat profet al suveranismului, pare să ne ofere o viziune atât de inovatoare pentru România încât ne întrebăm dacă nu cumva ironia fină i-a scăpat de sub control. Cu un discurs care îmbină nostalgii istorice cu antipatii evidente față de Occident, Georgescu se poziționează ca un salvator al națiunii – deși e greu de spus dacă țara pe care își dorește s-o „salveze” va mai avea ce să-i mulțumească la final.
Viziunea „suveranistă”: Paradisul izolării
„România trebuie să redevină suverană!”, proclamă Călin Georgescu, cu un entuziasm care ar fi admirabil dacă n-ar suna ca un bilet doar dus spre izolare internațională. Cu un ton autoritar, atacă NATO și UE, sugerând că alianțele occidentale sunt responsabile pentru toate problemele țării. Alternativa? O întoarcere către „tradiții” și parteneriate cu țări care, din întâmplare, încep toate cu „R”. Evident, parteneriatul cu Rusia este o idee „curajoasă”, mai ales în contextul unui război care destabilizează Europa.
Georgescu lasă să se înțeleagă că viitorul României ar fi mai luminos dacă am înlocui sprijinul occidental cu „respectul” Kremlinului. Așa cum și în trecut, regimurile extremiste au adus prosperitate, nu-i așa?
Economia „slabei sărăcii”
Un alt punct forte al discursului său este economia. În viziunea sa, România trebuie să devină autarhică – o idee romantică pentru un suveranist, dar catastrofală pentru un economist. „Nu avem nevoie de multinaționale, ne descurcăm singuri!”, declară, uitând că exporturile, investițiile externe și tehnologia vin tocmai din acele multinaționale. Cu o astfel de strategie, România riscă să devină un muzeu al agriculturii de subzistență, în loc de un actor economic modern.
În plus, ideea de a „naționaliza resursele naturale” sună bine pe hârtie, dar în mâinile unui lider cu simpatii autoritare, ar putea transforma economia într-o caricatură de „mândrie națională”, completată de lipsuri cronice și stagnare.
Un lider cu o busolă politică demagnetizată
Georgescu evită să-și ascundă simpatiile pentru extrema dreaptă și legionarism, chemând la „moralitate națională” – un concept care în istorie a venit adesea la pachet cu intoleranța și violența. „Trebuie să ne întoarcem la valorile noastre adevărate!”, spune, dar cine decide ce înseamnă acele valori? Într-o țară pluralistă, astfel de idei riscă să creeze mai multă dezbinare decât unitate.
La nivel geopolitic, abordarea sa anti-NATO și anti-UE ar putea să transforme România într-un pion slab într-un joc al marilor puteri, iar populația ar putea să plătească prețul. Cine are nevoie de securitate și stabilitate când poți avea o „viziune” care glorifică trecutul și ignoră prezentul?
Ironia salvatorului autoproclamat
Călin Georgescu nu vrea o Românie „slabă, săracă și înapoiată”. Dar dacă i-ar urma cineva planurile, exact asta ar ajunge țara. Ironia tristă este că el se poziționează ca un lider anti-sistem, când de fapt viziunea sa extremă ar putea să submineze însăși esența unei democrații moderne: pluralismul, deschiderea și stabilitatea.
Astfel, rămâne doar întrebarea: România lui Călin Georgescu este țara în care vrem să trăim? Sau, mai bine spus, mai rămâne ceva din România pentru a trăi?
