Un atac straniu la presedintele Academiei. Si niste ”scapari” si mai ciudate

(Preluare Inpolitics):

Unul dintre cele mai răspîndite și comentate articole din presa ultimelor două zile ”dezvăluie” apartenența președintelui Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, la Uniunea Tineretului Comunist. În mare, nimic de comentat; dacă mergem, însă, mai în profunzime, apar serioase semne de întrebare vizavi de subiect. Unul cu răspîndiri, dar și scăpări, mai mult decît discutabile, după cum vom demonstra în rîndurile care urmează, plus o coincidență (mult) prea mare.

Subprefectul de Cluj, Zoltan Gyorke, împletește de mai multă vreme, armonios, calitatea de înalt funcționar public cu cea de furnizor de documente de interes din regimul comunist, prin intermediul Facebook. Gyorke este istoric la bază, ceea ce ar acoperi excelent demersul său.
Oarecum neașteptat, omul nu e și nu a fost niciodata udemerist, ci liberal, calitate care l-a propulsat în ultimii 15 ani în diverse funcții administrativ-guvernamentale.

Materialele sale despre trecutul comunist al unor figuri publice nu prezintă, de regulă, prea mult interes pentru presă. O excepție curioasă s-a produs însă, recent, cînd Zoltan Gyorke a postat niște documente despre trecutul președintelui Academiei.

Materialul a devenit instantaneu articol de presă publicat în foarte multe media centrale respectabile.
O primă ciudățenie însă: deși se putea bricola destul pe marginea lui, majoritatea zdrobitoare a relatărilor sunt, practic, identice. Cîteva rînduri explicative urmate de copia postării de pe Facebook.
Ideea e simplă și lesne de prins: avem în fruntea Academiei un fost tînăr comunist.
Doar că în 1988, 98% dintre elevii de la clasa a 10 în sus erau uteciști, în frunte cu autorul acestor rînduri. La 14 ani erai făcut utecist vrînd nevrînd, doar elevii-problemă fiind săriți de această prezumtivă onoare. E mai mult decît ridicol să ataci pe cineva, oricine, cu asemenea acuzație.

O a doua ciudățenie derivă din observația de mai sus. Și e groasă rău.

În documentele puse pe Facebook de Gyorke apare, totuși, și o informație-bombă: în 1985, Pop era student nici mai mult, nici mai puțin decît al infamei Universități Politice și de Conducere.

Pentru cei mai puțin inițiați, respectiva universitate era parte majoră a învățămîntului politico-ideologic comunist, unde erau trimiși de partid cei care se recomandau a fi viitori mari lideri de nădejde. Trei sferturi din CC al PCR parcurgeau această universitate, iar restul Academia ”Ștefan Gheorghiu” ori Universitatea de Marxism-Leninism.
La Universitatea Politică nu dădeai examen ca un civil obișnuit, ci erai recrutat pe bază de dosar și recomandări prin prisma activității anterioare, iar pentru Ioan Aurel Pop viitorul se arăta în culoare foarte roșie, de bună voie și nesilit de nimeni.
Interesant de punctat, respectiva universitate nu apare după 1989 în CV-urile academicianului de azi.

Și totuși, absolut niciun organ de presă care a difuzat povestea cu UTC nu a sesizat – sau nu a vrut să o facă – elementul mult mai exploziv cu universitatea politică.

De ce?

În fine, o a treia ciudățenie, care ne-a impus ghilimele la termenul de dezvăluire, e că același Gyorke a mai difuzat odată biografia sus-pomenită, acum patru ani.
Unde să fie, atunci, noutatea care să determine atîta presă să preia din zbor subiectul?

Nu știm, dar o observație tot am putea face.

În august 2016, Gyorke a scos foile cu utecistul Pop după un discurs al acestuia ţinut cu ocazia deschiderii primei ediţii a Congresului Naţional al Istoricilor Români, cea mai mare manifestare ştiinţifică din domeniul istoriei din România, în ultimii 36 de ani.

Un discurs în care Pop spusese ceva extrem de dur:

”Oamenii lipsiţi de cultură generală şi de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare şi să ia decizii în cunoştinţă de cauză alcătuiesc generaţia „Google”, generaţia „Facebook”, generaţia „SMS” sau toate la un loc! Sunt oameni, în general, inteligenţi, dar cu inteligenţa canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică”.

O coincidență aparte face ca acum, Gyorke să reîncălzească ciorba utecistă fix în ziua în care Pop acordase un interviu R3media.ro, postat pe site în noaptea de 6-7 septembrie, în care spunea ceva la fel de sever:

”Noi nu numai că nu suntem pregătiți să facem școală exclusiv în fața computerului, a tabletei sau a telefonului mobil, dar avem convingerea că acest fel de școală generalizată este sortit eșecului, că el nu poate realiza obiectivele de bază ale educației. Prin urmare, societatea românească ar trebui să-și reunească toate forțele sale intelectuale, pentru a găsi și aplica soluția școlii față în față și a recurge la învățământul online doar temporar și parțial, până la trecerea crizei. Ideea că ne aflăm în etapa menită să facă din educația digitală unica soluție a școlii românești este greșită și periculoasă. Ea alimentează tendința unora de a susține că cetățenii urmează a fi transformați în simplă masă informă de manevră. Dincolo de aceasta, este foarte clar că un popor incult și needucat este ușor de amăgit și de manipulat”.

Cu doar două zile înainte, în alt interviu, Pop spusese:

„Fără comunicarea de la om la om, școala desfășurată online timp îndelungat, în această etapă a omenirii, va conduce la robotizare în mai puțin de trei generații. Nu ne vom mai atinge unii de alții niciodată. În acest moment, câtă vreme suntem încă oameni și ne-am păstrat natura umană, câtă vreme nu ne-am transformat în aparate, trebuie să ne întâlnim unii cu alții, să zărim o lacrimă în colțul ochilor, să putem râde, să vedem cum ne dojenește doamna dacă am făcut o eroare, să vedem un profesor universitar înflăcărat atunci când un student expune o teorie, chiar și cu mască. Viața trebuie să meargă înainte, școala trebuie să se desfășoare natural. A pleda pentru ore serios făcute nu înseamnă a fi contra modernizării învățământului. Școala trebuie adaptată vieții. Școala îți deschide căi spre o profesie pe care va trebui să o alegi atunci când vine vremea. Școala nu te poate face nici lăcătuș, nici informatician. Probabil cărțile vor fi relicve în curând și vor putea fi văzute numai în muzee”.

În patru ani, două (să le considerăm pe ultimele menționate ca fiind o singură luare de poziție) declarații cu substrat aproape identic ale academicianului. Și două reacții identice, venind de la același personaj: livrarea pe piață a lui Ioan Aurel Pop drept un profitor al fostului regim. O fi o pură întîmplare?