(Preluare Inpolitics):

”Fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu se reîntoarce în politică. Dar nu oricum, ci direct în fruntea listei PMP Constanța pentru Camera Deputaților. Candidatura și-o justifică prin experiența căpătată în Parlamentul European, dar și prin rolul „de mamă singură a trei copii”, ca și cum nu ar avea vreo legătură faptul că tatăl său este fondatorul și conducătorul de facto al PMP.
Cât despre experiența în Parlamentul European, unde a ajuns candidând sub titulatura de „independent”, dar cu voturile filialelor PDL, nu este clar la ce se referă mai exact mezina. La gafa din 2013 când a încurcat discursurile și a vorbit despre Arctica la o dezbatere despre pescuit? Sau la cea din 2010, când declara de la microfonul PE că acordurile bilaterale încheiate între România și SUA urmează „să fie ratificate de către Parlamentul European”?” scrie pe Facebook deputatul USR Stelian Ion.

”Până când acceptăm nepotismul în politică și împărțirea funcțiilor de demnitate publică pe sub masă ori ca la talcioc? În Parlament trebuie să-și găsească loc cei mai competenți reprezentanți ai partidelor, nu fata lui tata, fiul, nepoata, soția, amanta, etc” mai scrie deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here