Conform unui raport al Curții de Conturi, în 2020, 21% din populația României nu avea acces la baie, duș sau toaletă în locuință. Organismul de audit a lansat o serie de recomandări adresate Guvernului, subliniind necesitatea unei implicări mai active în coordonarea activităților ministerelor responsabile în domeniul apei. Raportul se bazează pe un audit performanței realizat în semestrul II din 2022 și pe parcursul anului 2023, cu tema „Politici publice în domeniul serviciului public de apă și canalizare. Echitate vs. disparitate privind accesul populației la aceste servicii”.

Astfel, un român din patru nu are acces la sistemul public de alimentare cu apă, iar aproximativ 40% dintre cetățeni nu sunt racordați la sistemul de canalizare. Situatia este și mai gravă în mediul rural: în 2022, 59% dintre locuitorii satelor nu aveau acces la apă potabilă, iar 84% nu erau conectați la rețele publice de canalizare. Deși s-au înregistrat îmbunătățiri semnificative față de momentul aderării la Uniunea Europeană, România continuă să aibă cea mai mică rată de racordare la sistemele de apă și canalizare în UE.

Raportul subliniază disfuncționalitățile majore și insuficiențele din sectorul de apă, evidențiind lipsa unei viziuni strategice integrate și a unui coordonator. Politicile publice nu sunt monitorizate corespunzător, iar managementul programelor de investiții a fost adesea ineficient. Mai mult, rata de utilizare a fondurilor pentru investiții în apă și canalizare se dovedește a fi scăzută, indicând o eficiență deficitară a programelor implementate de Guvern.

Calitatea apei rămâne sub nivelul așteptărilor cetățenilor, multe dintre operatorii din mediul rural funcționând fără licență. Acest lucru subliniază necesitatea de a întări capacitățile instituționale ale autorităților responsabile de reglementare și control.

Curtea de Conturi formulează un set de recomandări esențiale: Guvernul trebuie să se implice strategic în coordonarea sectorului apei, să stabilească o ”foaie de parcurs” realistă pentru îmbunătățirea accesului la apă și canalizare și să prioritizeze proiectele de investiții. De asemenea, este urgentă creșterea capacității instituțiilor de control pentru a asigura respectarea standardelor de calitate a apei și a proteja sănătatea publică.

Pe de altă parte, Curtea de Conturi recunoaște progresul realizat prin înființarea, în urmă cu doi ani, a Grupului de lucru interministerial care lucrează la elaborarea unui plan de conformare cu directivele europene. Totuși, realizarea unei strategii coerente și a unui plan de măsuri integral rămâne de actualitate.

Raportul subliniază că un exemplu de bună practică îl reprezintă Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care include indicatori de rezultat pentru sectorul apei și un calendar clar de implementare. Pentru atingerea obiectivelor stabilite, este esențială consolidarea capacității administrative și responsabilizarea celor implicați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here