a-i dea cineva un pachet de servetele presedintelui CSM Bogdan Mateescu! Nu de alta, dar pe „Bobita” iar l-a podidit mahnirea. De data aceasta, „Matilet” a tinut sa-i asigure pe Ionut Matei, Florentina Dragomir si Ioana Alina Ilie (membrii fostului „Complet negru” de la ICCJ) de intreaga lui sustinere. Cu o voce afectata, la scurt timp dupa votul din plenul Consiliului Superior al Magistraturii (vezi linkul de la vorba despre Andrea Chis), Bogdan Mateescu s-a repezit sa scrie pe Facebook ca el a avut alta optiune decat majoritatea cesemista si chiar si-a exprimat „cu toata convingerea” aceasta optiune la votul din Plen.

Ia sa vedem cum se vaicareste Mateescu pe Facebook (vezi facsimil):

„Am votat cu toata convingerea pentru admiterea cererilor de aparare a independentei autoritatii judecatoresti, formulate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, de 3 judecatori de la ICCJ dintre care doar unul mai este in activitate, si de doi procurori.

Asa cum am afirmat si in Plenul CSM, cred ca s-a depasit masura si mai cred ca abordari din cele mentionate in cuprinsul rapoartelor IJ sunt regretabile.

Justitia se infaptuieste de judecatori. Aici nu se admite derogare. Dar acest lucru nu inseamna nesocotirea, ci dimpotriva, a rolului esential al procurorului sau avocatului in acest proces.
Totul este ca fiecare sa ramanem cantonati in cadrul constitutional si legal care ne reglementeaza activitatea.

Antagonizarea profesiilor din domeniul justitiei, nu ii face bine justitiei insasi (n.r. va rugam sa scuzati virgula dintre subiectul dezvoltat si predicat, precum si dezacordul „justitiei insasi” in loc de „justitiei insesi”). Toate abordarile, chiar critice, trebuie sa fie constructive si in niciun caz nu trebuie sa aiba potential de intimidare a unora sau altora, cu atat mai putin a judecatorilor.

Relatia dintre profesii trebuie asezata pe fundamente de respect si cooperare loiala, exclusiv in limitele Constitutiei si legii, si ma bucur ca atat Consiliul cat si UNBR si-au manifestat intreaga disponibilitate in acest sens”
.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here