Firmele rareori cad din cauza unei crize în sine. Cad pentru că intră în ea cu contul gol, cu un singur client mare și cu angajamente semnate pe vremea când totul părea că merge bine. Criza doar scoate la suprafață ce era deja fragil.

Patronul unei tipografii din Brașov povestea că, în anul în care doi clienți importanți au intrat în insolvență la câteva luni distanță, nu dobânzile sau prețul hârtiei l-au pus la pământ. L-au pus facturile neîncasate. Avea comenzi, avea oameni buni, avea utilaje plătite. Nu avea bani în cont pentru salariile din luna următoare.

Lichiditatea înainte de profit

Profitul din bilanț e o opinie contabilă. Banii din cont sunt un fapt. În perioadele liniștite, mulți antreprenori scot dividende cât de des pot și lasă firma cu minimul necesar. E o decizie de înțeles, dar care lasă compania fără niciun tampon.

O regulă practică folosită de multe IMM-uri: o rezervă care să acopere cheltuielile fixe pe trei până la șase luni. Salarii, chirie, utilități, rate, contribuții. Nu e un fond de investiții și nu se atinge pentru oportunități. Există ca să cumpere timp atunci când încasările se opresc brusc.

Dacă rezerva nu se poate construi dintr-odată, se construiește lunar, ca o cheltuială obligatorie. Chiar și un procent mic din încasări, pus deoparte constant, schimbă situația în doi ani.

Dependența de un singur client

Un client care aduce jumătate din cifra de afaceri nu e un succes. E un risc cu nume și prenume. Când el amână plățile, firma ta devine practic banca lui, fără dobândă și fără garanții.

Diversificarea nu înseamnă să renunți la clientul mare. Înseamnă să cauți activ, chiar și când nu ai nevoie, clienți mai mici în alte sectoare. Un atelier de confecții metalice care lucrează aproape exclusiv pentru o fabrică auto poate încerca, în paralel, comenzi pentru firme de construcții sau agricultură. Marja e poate mai mică, dar riscul se împrăștie.

Contractele scrise pentru vremuri proaste

Termenele de plată, penalitățile de întârziere și clauzele de ajustare a prețului par formalități până în ziua în care ai nevoie de ele. Un contract de furnizare pe un an, cu preț fix, semnat înainte de o creștere bruscă a costurilor la materii prime, poate transforma o comandă profitabilă într-una pe pierdere.

Câteva lucruri merită verificate în contractele existente, nu doar în cele noi:

  • dacă există clauză de indexare a prețului legată de un indicator obiectiv
  • cât de lung e termenul de plată și ce se întâmplă la depășire
  • dacă poți suspenda livrările când clientul are restanțe

Pentru clienții noi, verificarea situației financiare în datele publice de la Ministerul Finanțelor durează cinci minute. Mulți furnizori sar peste acest pas și află abia după primele întârzieri că partenerul avea capitaluri proprii negative de doi ani.

Expunerea la curs și dobândă

O firmă care cumpără marfă în euro și vinde în lei e expusă direct la orice mișcare a cursului. Nu e nevoie de instrumente sofisticate ca să te protejezi parțial. Uneori ajunge să negociezi cu furnizorul un curs fix pentru o perioadă, să ții o parte din lichidități în euro pentru plățile viitoare sau să ajustezi mai des lista de prețuri. Mecanismul prin care cursul valutar și importatorii se influențează reciproc arată cât de repede se poate evapora o marjă care părea confortabilă.

La fel cu dobânzile. Un credit cu dobândă variabilă luat când indicii erau jos poate deveni o povară serioasă. BNR comunică periodic evoluția politicii monetare, iar cine are credite mari merită să urmărească aceste anunțuri, nu doar titlurile de știri.

Curaj să tai ce nu merge

Instabilitatea forțează decizii pe care antreprenorii le amână ani de zile. Linia de produse care abia își acoperă costurile. Punctul de lucru deschis „strategic” și care n-a ajuns niciodată pe profit. Proiectul preferat al asociatului. A ști când închizi un proiect care doar consumă resurse e una dintre cele mai valoroase abilități într-un an dificil, pentru că eliberează bani și oameni exact când sunt mai necesari.

Tăierile orizontale, de tipul „reducem toate bugetele cu 15%”, sunt de obicei cea mai proastă variantă. Lovesc la fel și activitățile profitabile, și pe cele care pierd bani.

Oamenii cheie

În perioade nesigure, primii care pleacă sunt cei care își găsesc ușor alt loc de muncă. Adică exact cei mai buni. Comunicarea deschisă cu echipa despre situația firmei, fără panică și fără promisiuni goale, ține mai mulți oameni decât o primă de retenție oferită în ultimul moment.

O revistă de business citită constant ajută și ea, nu pentru predicții, ci pentru că vezi din timp cum reacționează alte firme din aceeași situație și ce soluții au găsit.

Firmele care trec bine prin crize nu sunt neapărat cele mai mari sau cele mai inventive. Sunt, de cele mai multe ori, cele care și-au pregătit umbrela când încă era soare și au avut răbdarea să nu o folosească pentru altceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here