„Aproximativ 22.000 de pelerini hasidici au sosit deja la Uman”, în centrul țării, a spus guvernatorul regional Igor Tabourets pe Telegram. Cei mai mulți dintre ei vin din Israel, Statele Unite și „alte țări europene”, a adăugat el.

Potrivit unor estimări, numărul total de pelerini va fi de circa 30.000.

În fiecare an, pelerini hasidici din întreaga lume vin la Uman cu ocazia Anului Nou evreiesc pentru a vizita mormântul rabinului Nahman de Breslev (1772-1810), una dintre figurile de referință ale hasidismului, mișcarea ortodoxă din iudaism.

Uman este relativ departe de linia frontului, dar autoritățile ucrainene și israeliene îi îndemnaseră pe pelerini să renunțe la călătorie din motive de securitate.

Igor Tabourets a declarat că au fost instalate „adăposturi mobile din beton” și că o mie de agenți ai forțelor de ordine au fost mobilizați pentru acest eveniment. Ofițeri de poliție din Israel participă, de asemenea, la operațiunile din zona de pelerinaj, a adăugat el.

„Situația din Uman este în prezent stabilă și sub control”, a spus guvernatorul citat.

În septembrie 2022, după mai multe luni de invazie rusă, zeci de mii de evrei hasidici s-au adunat la Uman, iar președintele Volodimir Zelenski, el însuși de origine evreiască, a făcut apel ca „toate rugăciunile pentru victorie, toate rugăciunile pentru pace în Ucraina să fie ascultate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here