
Avem deosebita plăcere să vă aducem în atenție cazul
Primarului de la Brănești/Ilfov care, conform declarațiilor de avere întocmite
de către domnia sa, nu prea pare să fie chiar atât de bogat, din contră…pare
să fie un cetățean obișnuit cu o casă, un teren și un autoturism. Ce să mai
vorbim? Cetățean de rând „domnilor….atât și nimic mai mult”, zice domnia
sa. Numai că, jurnaliștii noștri au descoperit faptul că acest edil
deține prin interpuși o sumedenie de afaceri în mai toate domeniile de
activitate și anume, restaurante, piscicol, construcții etc.
În primul rând, vă prezentăm imagini-foto cu salonul de evenimente din cadrul
restaurantului Pustnicu din pădurea cu acelasi nume, situat pe raza teritorială
a orașului Pantelimon, salon ce a fost reconstruit, iar prin construcția
sa a fost nevoie de extindere pe domeniul forestier, adică pe înțelesul tuturor
s-a pătruns direct în pădure. In ceea ce privește această mărire a salonului,
căci nu-i așa….”are putere domne’”, cine să-l tragă la răspundere pe
domn’ Primar de la Brănești, având în vedere faptul că la conducerea Ocolului
Silvic se află un funcționar cu probleme grave la capitolul penal….adică,
un fost condamnat cu executarea pedepsei… ( infracțiunea chiar nu mai contează)
căci sintagma „fără penali în funcții publice ” in acest caz, nu
contează!



Și acum
intrebarea-cheie: De ce se zbate edilul comunei Brănești pentru acest restaurant
având în vedere faptul că acesta nu-i aparține?..Cel puțin așa reiese din acte!
Așa arăta vechiul salon de evenimente al restaurantului Pustnicu!
Așa arată actualul salon de evenimente al restaurantului Pustnicu, recent
construit!
Un salon mai spațios, motiv pentru care se înțelege nevoia pătrunderii pe
spațiul forestier al pădurii Pustnicul, căci acolo se fac mese-întinse la mai
marii șefi din județul Ilfov!
Tot din această cauză edilul, a considerat că este bine să folosească
personalul dar și utilajele din cadrul SC G.M.T. SRL Brănești (probabil,
pe combustibil plătit din bani publici) pentru edificarea acestui salon de
evenimente. Prin urmare, acest “Primar” s-a folosit de prerogativele funcției
deținute pentru îndeplinirea scopului personal. Și uite așa „jocul de
glezne ” dintre funcția publică și interesul personal din care reiese
rotunjirea veniturilor în plan familial. Totuși nu putem trece cu vederea
ultima declarație de avere dată către Agenția Națională de integritate din care
reiese situația în fapt a edilului.
Cum a reușit
„saracu’ Primar bogat” să-și „camufleze ” afacerile prin
intermediul interpușilor….cumetri/fini/cunoștințe/relații etc… (Marcel
F.).
N.R. De ce se zbate domnul Cismaru Niculae pentru aceast restaurant dacă
nu-i aparține de drept?




































