Cercetătorul Octavian Jurma face azi o observație interesantă: după
fiecare discurs în care președintele Iohannis își manifestă îngrijorarea
față de pandemie – ultimul, pe 4 noiembrie – numărul morților și al
infectaților scade vertiginos, de parcă la Cotroceni ar exista o baghetă
magică. Asta nu poate însemna decît că avem la vîrful țării un om
responsabil și empatic, căruia chiar îi pasă de cetățeni. Nu cum se
întîmplă acum vreo 7-8 ani, cînd țara era guvernată de niște
iresponsabili, precum Ponta & comp. Se cuvine să amintim, deci, cîte
ceva despre asta, ca să înțelegem unde eram și unde am ajuns.
Să amintim niște fapte.
În iunie 2013, un autocar cu români s-a prăbușit într-o prăpastie
din Muntenegru și au murit 19 oameni. Nu a fost vina niciunui politician
român. Nici a sistemului. Doar ceasul rău.
Asta nu înseamnă că în România nu s-a produs un tsunami politic,
marele pus la zid fiind premierul Victor Ponta pentru vina de a fi aflat
cu cîteva ore întîrziere despre tragedie. Și asta, pentru că se afla la
un meci de baschet, și nimeni nu îl informase pînă spre orele 22.
Președintele Traian Băsescu a ocupat imediat prim-planul, declarînd că
el știa încă de pe la orele 19, iar Ponta nu avea cum să nu știe. S-a
dovedit o nouă minciună marca Băsescu: la orele 19 nu aflaseră nici
măcar autoritățile din Muntenegru. Dar ce mai conta? Răfuială politică
să fie.
În scurtă vreme, marea dispută națională în mass-media devenise ora exactă la care aflase Ponta. De ce aflase atît de tîrziu? Și cum poate funcționa o țară în care premierul nu se preocupă imediat de victimele unei tragedii?
Ponta a încercat să-și salveze imaginea: a organizat imediat o
celulă de criză care să coordoneze operațiunile derulate pe axa
România-Muntenegru, l-a trimis urgent pe ministrul de Externe Titus
Corlățean la fața locului, deși acesta trebuia să plece în Luxemburg,
l-a demis pe ambasadorul român din Muntenegru pentru că nu informase
suficient de prompt despre accident, a declarat doliu național în
memoria victimelor, MApN a pregătit o aeronavă militară pentru
repatrierea românilor șamd.
Nimic nu a fost de ajuns, însă, pentru a-l spăla de păcatul meciului de baschet.
”În timp ce premierul nostru juca baschet și ministrul de Externe fotbal, ai lor erau deja mobilizați la locul tragediei” tuna ziare.com.
Bunul simț i-ar fi obligat, desigur, pe Ponta și Corlățean să ajungă la locul faptei înaintea muntenegrenilor. ”Celula de criză, doliul naţional şi ce au mai decretat ulterior
autorităţile noastre nu au cum să schimbe percepţia de neseriozitate pe
care au transmis-o în prima zi de la tragedie” comenta și România liberă.
PDL contesta vehement demiterea ambasadorului din Muntenegru și acuza, prin vicepreședintele Radu F.Alexandru:
”Gravul accident de la Podgorice a spulberat orice iluzie asupra
capacității premierului Victor Ponta și a multora dintre miniștri să
reacționeze normal, în beneficiul cetățenilor, într-o situație de criză.
Indiferența față de viața oamenilor aflați în grea cumpănă; lipsa de
reacție rapidă; incapacitatea de acționa și de a dispune în timpul cel
mai scurt măsurile care se impun (”Eu nu sunt Ceaușescu”, îngână stupid
Victor Ponta) sunt lucruri dovedite cu prisosință. Realitatea de
necontestat a acestor impardonabile carențe impunea o analiză imediată
și sancționarea severă a celor care nu și-au făcut datoria”.
Revista 22 nu se lăsa mai prejos: ”Cumplit accident! Doamne
ferește! Nu se știe însă care au fost criteriile care au stat la baza
decretării doliului național. Motivul pare să fie unul singur: dorința
dlui Ponta de a recupera la imagine ceea ce a pierdut în seara
accidentului când juca baschet în Piața Constituției învârtindu-și
silueta dolofană pe alt teren decât al realității.”
Ioana Ene Dogioiu comenta că ministrul de Externe nu trebuia trimis în
Muntenegru; să stea în țară și să coordoneze. Nu să se lase filmat la
căpătîiul victimelor. Plus că ”Sunt zile negre cand in Romania
mor pe sosele chiar mai mult de 18 oameni si nu a existat niciun doliu
national. N-am vazut doliu national pentru militarii morti si raniti
prin teatrele de razboi”.
Nimic din ce făcuse Ponta după accident nu era bine. S-a dovedit, el și subalternii săi, un politician iresponsabil.
Partea bună e că din acele experiențe unii au tras învățămintele de rigoare.
Acum, avem la butoane politicieni maturi și responsabili, empatici cu cetățenii în suferință pînă în pînzele albe.
Acum, cînd mor 19 oameni pe oră, avem un președinte care nu joacă
baschet, ci golf. Alt ștaif. Ca și schiul. Și care nu a mai dat pe la
slujbă de două săptămîni, fără să știe cineva pe unde umblă. Avem criză
guvernamentală gravă, dar președintele se plimbă pe la piramide, iar
premierul e ocupat să smulgă admirația vietnamezilor cu postările de pe
Facebook. Și pare-se că reușește, chiar!
Nu se ocupă guvernanții de victime, pentru că au congrese de organizat.
Nu mai face nimeni celule de criză, de fapt nu știm nici măcar cine
formează CNSU.
Nu se mai retează vreun cap de demnitar, că doar nu învie morții de la asta.
În cîțiva ani, guvernanții români au înțeles cheia situațiilor de
criză și a empatiei umane: le ignoră deplin, pentru că fără ele e mult
mai bine.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.