Vizită  neașteptată la „Casa Pustnicu” a organelor competente în urma unor sesizări a unui trust de presă care, a sancționat societatea comercială iar Primarul comunei Brănești, domnul Cismaru Niculae prins în ofside!

Așa cum se poate observa din imaginile alăturate un trust de presă a efectuat o anchetă jurnalistică în zonele adiacente capitalei fapt pentru care organele competente au fost sesizate cu privire la ceea ce se întâmplă la societatea comercială „CASA PUSTNICU” ….ulterior lăsându-se cu sancțiuni, prin care putem deduce că de-a lungul timpului acest edil din Brănești a făcut ceea ce a dorit cu această locație fără să-l deranjeze vreun reprezentant al statului în ceea ce privește efectuarea controalelor, conform legilor în vigoare!

Au fost confirmate dezvaluirile ziarului Incisiv National!
În urma acestei vizite inopinante a autorităților respective, administratorul restaurantului domnul Micu Fănel (administrator în drept) și nu domnul Cismaru Niculae (administrator în fapt) a fost nevoit să-și dărâme șandramalele din jurul restaurantului deoarece nu aveau autorizații și nu erau conforme…ofside pentru edil…
Faptul că, așa cum am menționat în articolele anterioare cu privire la adevăratul administrator al societății comerciale „Casa Pustnicu” ar fi edilul Cismaru Niculae și nu Micu Fănel pe care nimeni din Brănești  nu-l cunoaște, fiind un personaj misterios…iar în susținerea celor afirmate se poate corobora ultima acțiune de ecologizare a pădurii Pustnicul de către grupurile de elevi din cadrul unităților de învățământ de pe raza comunei Brănești….fix în zona vizitată de jurnaliștii de investigații!
Având în vedere amploarea acestei anchete jurnalistice dar și  nivelul prieteniei strâns legate ai celor trei edili  din cele trei localități și anume: Pantelimon; Brănești; Cernica se poate preconiza de ce nu s-a respectat legea.
Iar în acest sens, ne permitem să lansăm o întrebare retorică desigur:

Cum au ajuns grupurile de elevi din comuna Brănești să curețe un loc ce aparține altei localități? Cu siguranță se știe faptul că atunci când cetățenii vor să participe la un grătar în zona de agrement din pădurea Pustnicu plătesc o taxă pentru salubritate, accesul fiind imposibil fără această taxă deoarece drumul este prevăzut cu barieră. Dacă  taxele pentru salubritate au fost colectate, de ce era imperios necesar prezența elevilor la această activitate?
Până când aceste inginerii ale edilului uite /nu-i averea mea deși, absolut toată lumea știe că-i aparține în fapt? De ce se ascunde după paravan folosindu-se de anumite relații, fie ele de prietenie sau obligație reciprocă?

Și, gravitatea faptelor din punctul nostru de vedere nu constă în aceste inginerii financiare ci în adevăratul sens al cuvântului în ceea ce privește corectitudinea acestui edil/ respectul față de cetățean.

Faptul că pozează într-un om model numai că, la fel ca în toate cazurile din lumea politică, faptele din urmă își spun cuvântul oricine ai fi! Rămâne de interes public această anchetă jurnalistică pentru redacția ziarului nostru, urmând ca în cel mai scurt timp posibil, să vă prezentăm noutățile acestui caz! (Ramona E.).


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here