“Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşă. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite.”
Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” (14 noiembrie 1880)
Zestrea principală a oricărui popor este tradiţia. Aceasta formează în timp amprente ce se sădesc adânc în conştiinţa neamului, formând o structură aparte numită morfogenetica sau Egregorul Neamului Românesc. Românii, ca oricare alt popor al Planetei, are o morfostructură unică, marcată activ de rezonanţe cu locul, cu obişnuinţele, cu preocupările predominante, cu resursele biosferice etc. Toate acestea sunt predispoziţii spre un destin de neam, de cultură, spre infrastructura a ceea ce numim patriotism. De-a lungul timpului populaţiile carpato-danubiano-balcanice au purtat mai multe denumiri: pelagi, traci, geţi, daci, români. Aşadar, în timp, dar şi pe un spaţiu determinant si determinat, poporul roman şi-a format o matrice constituţională, matrice ce s-a dezvoltat, a evoluat sau involuat, în funcţie de factorii care i-au apărut, dar mai ales de intenţiile colective ce implicau curaj debordant, acţiuni responsabile, omenie, altruism, ajutor fratern etc. Ancorele fraterne se întâlnesc în toate locurile unde au locuit şi s-au osârdit populaţiile româneşti. Sufletul Neamului Românesc are profunde rezonanţe doar acolo unde românii s-au manifestat, au creat şi s-au bucurat de roadele pământului. Ştiinţa actuală a demonstrat (pe baza AND-ului uman prelevat din siturile arheologice din rămăşiţele umane) că oamenii preistorici aveau acelaşi combinaţii genetice cu românii de astăzi. Aşadar, românii din spaţiul carpato-balcanic, sunt aceiaşi de acum peste 7000-10000 de ani în urmă, că nu au venit de nicăieri, că am fost aici de la …începuturi. Civilizaţiile carpatice, obiceiurile, tradiţiile, legendele toate duc spre acelaşi etalon: statornicie şi continuitate. Dorul de neam şi de glie, de pământul bogat şi variat, a fost ancora subtilă ce i-a atras magnetic pe toţi cei care au plecat şi pleacă de pe pământul strămoşesc. Oriunde ne-am duce, esenţa noastră subtilă se manifestă acerb prin patriotism şi dor de glia strămoşească. Orice element comun ce are analogii cu teritoriul românesc sau cu obiceiurile de acasă, produc vibraţii vii în conştiinţa şi sufletul nostru, oriunde ne-am afla, chiar la mii de km distanţă de locul natal. Pământul românesc a fost de-a lungul timpului ţinta multor popoare barbare, a multora care au venit cu un singur scop: jefuirea avuţiilor, a recoltelor, a bunului cel mai de preţ pământul. Cel mai bun aliat al românului a fost Bunul Dumnezeu, ce l-a călăuzit la vremuri de restrişte, l-a îndrumat să se ascundă în codrul des, sau chiar să lupte cu duşmanul nemilos. De aceea bunul Dumnezeu i-a sădit adânc în suflet şi conştiinţă dorul de glie, de păduri şi râuri, tradiţii şi veselie. Poporul român are sădită adânc în suflet, mai mult ca orice popor de pe Pământ, Omenia. Respectul de străini, dăruirea altruistă, fără răsplată, sunt etaloane bine marcate, care se transmit din generaţie în generaţie la toate grupurile de români de pretutindeni. Aceeaşi intensitate a Omeniei o întâlnim din Macedonia (la meglenoromânii) până dincolo de Nistru, la satele izolate din Transnistria şi Ucraina, la satele de huţuli din Carpaţii Păduroşi, la vlahii din Banatul sârbesc etc. Omenia şi blândeţea românului sunt intrinseci, sunt legi ale firi, sunt daruri dumnezeieşti sădite cu sfinţenie în fiecare suflet românesc. Patosul de glie şi neam reprezintă esenţa Egregorului Românesc. Patriotismul a fost şi este esenţa ce i-a îndemnat pe eroii noştri, pe câmpul de luptă din toate timpurile, la jertfa supremă, o jertfă în slujba gliei strămoşeşti, în slujba entităţii naţionale. Pe eroii noştri i-a ţinut în viaţă, de cele mai multe ori, dorul de familie şi glie, dorul de eternitate. Au fost şi vor fi multe piedici în realizarea unităţii teritoriale, piedici care au fost şi acum peste 2000 de ani în urmă, încă din timpul măreţului rege dac Burebista, însă, indiferent câte popoare barbare au trecut prin foc şi sabie acest neam greu încercat, am rămas pe aceeaşi vatră strămoşească, ancoraţi profund prin iţele sensibile ale Sufletului Neamului Românesc.
Nu ştiu, dar patriotismul nostru specific românesc s-a transformat într-o formă urâtă, dezbrăcată de caracter, de falsă iubire faţă de aproapele – mereu de pândire şi răzbunare, noi ceştilalţi, să ne aflăm în frunte, de ce nu să ne înălţăm prin uciderea sufletului aproapelui nostru, consăteanului nostru, celui căruia zilnic ar fi trebuit să dăm bineţe; poate din respect că-l ştim, întâlnim pe stradă, suntem mai mici ca vârstă şi nu funcţia sau banul să primeze… reşim. Greşim zilnic. Dar cel care nu greşeşte să arunce primul cu piatra!… Ne batem cu pumnul în piept că suntem buni, cei mai buni, corecţi, respectăm Legea. Ştie cineva care este LEGEA NESCRISĂ a Lui DUMNEZEU?! IUBIREA. Iubirea dezinteresată! Iubeşte şi fă ce vrei spunea Fericitul Augustin! Dacă am frecventa Sfînta Biserica şi am asista la Sfânta Liturghie, am conştientiza că de dragul banilor Iuda Iscarioteanul a trădat pe Iisus Hristos. Şi era din casta lui. Şi era unul din Apostoli. După tradarea şi crucificarea Mântuitorului s-a trezit din somnul raţiunii; cum nimeni nu i-a mai primit cei treizeci de arginţi, i-a aruncat la picioarele unuia dintre oamenii sinedriului. Bani ce sau folosit pentru un lot de pământ, cimitir unde să fie îngropaţi cei ce n-au pe nimeni. Apoi, el, IUDA, a rupt-o cu viaţa. Dacă Apostolul Petru trădează, apoi regretă şi, umilit cere iertare. Iuda nu are cale de întoarcere. Este laş şi în faţa vieţii. Alege să moară prin spânzurare pentru că nimeni nu are curajul să-l ucidă cu pietre… După peste 2000 de ani s-a reîntors «iuda»: şefi de servicii secrete, generali SRI, STS, SPP, DGIPI, DGIA, preşedinti, prim-miniştri vanduti, politicieni corupti cu treizeci de arginţi (n. n.).
Omul fără caracter care merge până la penibil de dragul saţietăţii… Şi acum, ca şi atunci, ucide. Ucide sufletului celui care, şi el ispitit, greşeşte. Nu noi suntem cei care dau verdictul ! Doar calomniatorii. Atât. Şi asta din lipsă de patriotism. Iar când vom conştientiza cât de mult greşit-am faţă de societate, om şi legile naturii, vai, vom încerca să dăm cei treizeci de arginţi celui care ne-a ispitit mai întâi pe noi – ochiul nostru pervers la strălucirea şi zîngănitul acestora şi mai apoi – este scris, vom căuta singurătatea unui copac pentru a ne împăca cu noi înşine… Din fals patriotism.
Să nu ne cumpărăm și noi, românii, un cimitir chiar pe glia strămoșească de la străini! (Ramona E.).
(Prof. dr. Vicu MERLAN, arheolog, Huşi, jud. Vaslui; bibliotecar Elena OLARIU – Răducăneni, jud. Iaşi).
