(Preluare Inpolitics):
Parlamentarii USRPLUS propun legea vacanțelor, prin care să se introducă un sistem în premieră la noi, și anume acordarea de vacanțe intersemestriale la date diferite, în funcție de regiune, pentru a se evita supraaglomerarea.
”Aţi mers în vacanţă
intersemestrială la munte, la o staţiune de schi sau v-aţi înscris
copilul într-o tabără de schi. Câte ore din viaţă aţi pierdut blocaţi în
trafic pe drumuri naţionale, că autostrăzi încă nu avem? Efectiv,
ajungem mai repede în Bulgaria decât până la o staţiune de munte în
România. Câte ore pierdeţi aşteptând un telescaun sau teleschi? Ore de
distracţie sau relaxare ratate stând la coadă. Sau blocaţi în
aglomeraţie” a anunțat în parlament deputatul USRPLUS Alin Apostol.
”Acestea
sunt câteva din motivele pentru care am propus ca vacanţa
intersemestrială să se acorde, pe o perioadă de minimum o săptămână, în
fiecare macroregiune, în mod succesiv, pentru a evita suprapunerea.
Astfel,
actul educaţional nu este afectat. Durata anului şcolar nu se schimbă.
Materia învăţată nu se comprimă. În schimb, turismul are de câştigat,
dintr-o dată, de la 0 zile de vacanţă turistică la minimum 4 săptămâni
de vacanţă turistică. Repet, elevii au o săptămână de vacanţă, numai că
aceasta este acordată în funcţie de zona geografică. De exemplu, un elev
din Baia Mare intră în vacanţă cu o săptămână mai devreme decât un elev
din Bucureşti.
Ce vă propun nu este o născocire
neprobată. Este un model existent deja în multe ţări europene, cu
rezultate pozitive. Până şi Bulgaria ne-a luat-o înainte la acest
capitol” mai spune deputatul.