„Regimul de la Kiev nu face nimic fără aprobarea supraveghetorilor săi occidentali. Sperăm că, în acest caz, serviciile secrete franceze nu se află în spatele acestei acțiuni”, a declarat Serghei Șoigu, în comunicatul ministerului său care a relatat convorbirea.
Parisul precizase anterior că, în timpul convorbirii, ministrul francez al forțelor armate, Sébastien Lecornu, a „reamintit disponibilitatea Franței” pentru „intensificarea schimburilor” cu Rusia în lupta împotriva terorismului, în urma atacului din 22 martie revendicat de Statul Islamic.
La 22 martie, bărbați înarmați au intrat într-o sală de concerte înainte de a deschide focul asupra mulțimii și de a incendia clădirea. Cel puțin 144 de persoane au murit și 360 au fost rănite în atac.
Kremlinul a recunoscut că în spatele atacului s-au aflat „islamiști radicali”, denunțând în același timp implicarea Ucrainei, coordonată de Occident.
De asemenea, ministerul rus a revenit asupra recentelor comentarii controversate ale lui Emmanuel Macron, când în februarie a declarat că trimiterea de trupe în Ucraina nu poate fi „exclusă”.
„Serghei Șoigu a spus că, dacă aceste declarații ar fi puse în aplicare, ar crea probleme pentru Franța însăși”, a precizat ministerul rus.




































