(Preluare Inpolitics):
Fostul ambasador al Vaticanului în SUA, arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, fost secretar general al guvernoratului statului catolic, un adversar cunoscut al papei Francisc și veritabil avertizor de integritate al Sf.Scaun, lansează un apel public la formarea unei alianțe antiglobaliste la nivelul întregii lumi. Printr-un mesaj videoînregistrat și difuzat în media, Viganò vorbește de elite financiare mondiale care au pus stăpînire pe planetă în numele unor interese proprii. Viganò, reamintim, este cel care a dezvăluit public în ultimii ani două mari scandaluri de la Vatican, unul de corupție financiară și unul sexual, în urma cărora i-a cerut, fără succes, demisia Papei.
Prin ieșirea sa hotărîtă,
Viganò se plasează în postura de potențial Anti-Papă, aidoma celebrelor
personaje medievale care refuzau să recunoască legitimitatea Papilor de
la Vatican și se prezentau drept adevărații suverani pontifi. Rămîne de
văzut dacă mesajele sale vor prinde, iar lumea catolică va ajunge să se
scindeze, într-o formă sau alta. (B.T.I.)
Iată mesajul arhiepiscopului, în traducerea ActiveNews.ro:
”O lovitură de stat globală, un atac criminal împotriva cetățenilor”
”Au trecut doi ani de când suntem martorii unei lovituri de
stat prin care o elită financiară și ideologică a reușit să preia
controlul asupra unei părți a guvernelor naționale, a instituțiilor
publice și private.
Toate acestea, fără deosebire, au fost înrobite de acești noi
stăpâni care promit complicilor lor putere, bani și reușită socială.
Drepturi fundamentale, care până acum erau considerate ca
inviolabile, au fost călcate în picioare în numele unei urgențe: astăzi,
o urgență sanitară, mâine, o urgență ecologică, după aceea, o urgență a
internetului.
Această lovitură de stat globală îi lipsește pe cetățeni de
orice posibilitate de apărare, deoarece puterile legislative, executive
și judecătorești sunt complice la încălcarea legii, a justiției și a
scopului pentru care au fost create.
Este o lovitură de stat globală deoarece acest atac criminal
împotriva cetățenilor are loc la nivelul întregii lumi, cu foarte
puține excepții.
Este un război mondial în care dușmanii suntem noi toți, chiar și cei care nu au înțeles încă semnificația a ceea ce se petrece.
Este un război purtat nu cu armele, ci cu decizii ilegale, cu
politici economice imorale și cu limitări intolerabile ale drepturilor
naturale.
Organizații supranaționale, finanțate în mare măsură de
conspiratorii acestei lovituri de stat, se amestecă în guvernarea
națiunilor și în viețile, relațiile și sănătatea a miliarde de oameni.
O fac pentru bani, desigur, dar și mai mult pentru centralizarea puterii astfel încât să instaureze o dictatură planetară.
Aceasta este Marea Resetare a Forumului Economic Mondial, Agenda 2030 a ONU.
Acesta este planul Noii Ordini Mondiale, prin care o Republică
Universală înrobește fiecare ființă umană și prin care Religia
Umanității suprimă Credința în Hristos.
În fața acestei lovituri de stat globale este necesară
formarea unei Alianțe Anti-Globaliste internaționale, care să îi adune
laolaltă pe toți cei care vor să se opună dictaturii, care nu
intenționează să devină sclavi ai unei puteri fără chip, care nu doresc
să își piardă identitatea proprie, individualitatea proprie, credința
religioasă proprie.
Dacă atacul este global, atunci și apărarea trebuie să fie globală.
Fac apel la conducători, la lideri politici și religioși, la
intelectuali și la toți oamenii de bună credință și îi chem să se
unească într-o Alianță care să lanseze un manifest anti-globalist,
respingând punct cu punct erorile și rătăcirile distopiei Noii Ordini
Mondiale și care să propună alternative concrete într-un program politic
bazat pe bunul simț, pe principiile morale ale Creștinismului, pe
valorile tradiționale, pe protejarea vieții și a familiei, pe protejarea
afacerilor și a muncii, pe promovarea educației și cercetării și pe
respectul față de Creație.
Alianța Anti-Globalistă va trebui să adune laolaltă
Națiunile care doresc să scape de demonicul jug al tiraniei și să-și
afirme propria suveranitate, încheind acorduri de colaborare reciprocă
cu Națiuni și Popoare care împărtășesc principiile lor și aspirația
comună fierbinte pentru libertate, dreptate și bunătate.
Ea va avea misiunea de a denunța crimele elitei, de a-i
identifica pe cei responsabili, de a-i denunța în fața tribunalelor
internaționale și de a le îngrădi puterea excesivă și influența nocivă.
Ea va avea misiunea de a împiedica acțiunea lobby-urilor,
luptând înainte de toate împotriva corupției oficialilor de stat și a
celor care lucrează în industria informațiilor și înghețând capitalurile
folosite la destabilizarea ordinii sociale.
În țările unde guvernele sunt obediente elitei, se vor
înființa mișcări de rezistență populară și comitete de eliberare
națională, care să includă reprezentanți ai tuturor sectoarelor sociale
și care să propună o reformă radicală a politicii, inspirată de binele
comun și opusă ferm proiectului neo-mathusian al agendei globaliste.
Îi chem pe toți cei care doresc să apere societatea creștină
tradițională să se întrunească într-un forum internațional, care urmează
să fie organizat cât de repede posibil și în care reprezentanții
diferitelor țări să cadă de acord pentru a prezenta o propunere
serioasă, concretă și limpede.
Apelul meu se îndreaptă către liderii politici și conducătorii
cărora le pasă de binele cetățenilor lor, lăsând deoparte vechiul sistem
al partidelor politice și logica impusă de un sistem înrobit de putere
și bani.
Fac apel la toate națiunile creștine, de la est la vest,
invitând șefii de state și forțele sănătoase din instituții, economie,
muncă, universități, sănătate să se alăture unui proiect comun,
renunțând la vechile sisteme și lăsând deoparte ostilitățile care sunt
dorite de dușmanii umanității în numele principiului divide et impera.
Nu acceptăm regulile adversarilor noștri, deoarece acestea sunt
făcute tocmai pentru a ne împiedica să reacționăm și să organizăm o
opoziție eficientă și incisivă.
Fac apel la națiuni și la cetățenii lor să se alieze sub Crucea
Domnului Nostru Iisus Hristos, singurul Împărat și Mântuitor, Domnul
Păcii. In hoc signo vinces.
Haieți să întemeiem această Alianță Anti-Globalistă, să îi dăm
un program simplu și clar și să eliberăm omenirea de un regim totalitar
care adună în sine toate ororile celor mai cumplite dictaturi din toate
timpurile.
Dacă mai întârziem, dacă nu înțelegem acum amenințarea care
planează peste noi toți, dacă nu reacționăm organizându-ne într-o
rezistență fermă și curajoasă, acest regim demonic care se instaurează
peste tot nu va mai putea fi oprit.
Fie ca Atotputernicul Dumnezeu să ne ajute și să ne apere pe toți!”