(Preluare National – Catalin Tache)

Dincolo de faptul că trăim oricum cu toții într-o Românie bântuită de teoria conspirației mai ceva decât de debilitatea clasei politice românești, iată că, totuși, ceva se petrece în spatele anchetei oficiale privind ”ciudățeniile” parcă desprinse dintr-o parodie de proastă factură după ”Dosarele X” de la Caracal. Și care fac ca o bună parte din societatea românească, una ținută captivă mediatic deja de prea multă vreme de ororile din ”Casa Groazei” lui Dincă deja să viseze din nou cu ochii deschiși la ”justițiarul” Dan Diaconescu și la anchetele lui televizate din miez de noapte. Mai ales că, la ritmul actual de avansare a anchetei, deja multora le este clar că de-abia atunci când o vor găsi pe Elodia vor reuși și polițiștii și procurorii să-i dea de cap și sinistrului Gheorghe Dincă…

 Astfel că asistăm deja la o mediatizare excesivă, parcă ”prea ca la țară” a cazului Caracal. Dar mai ales la o adevărată ”hemoragie”, nu doar la banalele scurgeri de informații din anchetă, campanie puternic susținută inclusiv prin intermediul avocaților care sunt lăsați să zburde prin perimetrul criminalistic practic fără nicio opreliște. Iată însă că informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră confirmă că în ultimele două săptămîni, dincolo de ancheta oficială coordonată și asumată personal de procurorul șef al DIICOT, Felix Bănilă, o altă anchetă ”paralelă” se desfășoară cu febrilitate cu privire la ”misterele” cazului Caracal. Unul pe care, dacă autoritățile nu îl rezolvă ”ca la carte”, riscă să arunce asupra întregului sistem, nu doar a ”Acarilor Păun” care cu siguranță vor fi oricum găsiți printre polițiștii și procurorii vădit incompetenți care au acționat în prima fază la Caracal o anatemă mai ceva decât toate protocoalele și abuzurile din vremea de aur a statului paralel la un loc. Mai mult decât atât, sursele noastre susțin că practic cei mai buni oameni pe intelligence ai serviciilor, unii dintre ei ”acoperiți” cu o experiență și performanță de netăgăduit pe domeniul clanurilor interlope ar fi fost detașați în mare secret pentru a se ocupa exclusiv de descâlcirea încurcatelor ițe interinstituționale de la Caracal. Astfel că este foarte posibil ca ancheta oficială a DIICOT-ului lui Bănilă și a criminaliștilor lui Gavriș să ”gâfâie” tocmai pentru că se așteaptă să se meargă ”cap la cap” și cu ancheta paralelă a serviciilor. Una care a fost declanșată, ce-i drept, extrem de târziu… Mai ales că, așa după cum dezvăluiam cu ceva vreme în urmă, la vârful sistemului s-a știut imediat după ”noaptea groazei” de la Caracal de ”operațiunea” și ”atacurile raider” la care ar fi fost supus Serviciul de Telecomunicații Speciale cu doar câteva zile înainte de acele ”inexplicabile” erori umane, dar mai ales cele de ”de sistem” de la Caracal. Unele care, mai ales acestea din urmă, au fost puse suspect de repede de către Ministerul de Interne și de Poliția Română condusă la acea oră de chestorul Buda în spatele STS-ului… Inclusiv prin comunicarea falsă de informații oficiale… Misiune pentru care cei răspunzători nu doar că nu au fost cercetați barem intern, dar chiar au fost avansați imediat…

STS, blestemul softului…

Cu toată sinceritatea, generalul Ionel Sorinel Vasilca fusese informat că ”trebuie să plece” de la conducerea Serviciului de Telecomunicații Speciale cu nicio lună înainte de Caracal. Prin intermediul tradiționalelor mesaje subliminale și a ”sugestiilor” că dosarul ”ORANGE” poate ”exploda” oricând… Mai mult chiar, ”umbra îndoielii” acoperea deja STS-ul după ce, în mod ”aproape” inexplicabil, după ce generalul Bălan își exprimase într-un cerc inițiat ”responsabilitatea” asumării conducerii STS, niște ”erori grosolane” de sistem a bulversat pentru puțin timp și la ceas târziu de noapte buna desfășurare a activității serviciului… Parcă tocmai la fix pentru ca astfel să se poată renegocia prelungirea ”mentenanței”… Însă nici naibi nu se gândea că tocmai de la un boschetar cu curtea plină de fiare vechi precum Gheorghe Dincă se putea trage ”decaparea” șefului STS… Dar uite că s-a putut… La fel cum în trecut un guvern cu o majoritate parlamentară de peste 70 la sută a căzut pentru că a ars materialul certificat drept ignifug din ”COLECTIV”… Oricum, operațiunile specifice uite că au devenit unele mult mai soft, dar, totuși, ”blestemul softului” tot l-a lovit deja pe generalul Vasilca. Iar după catalogarea acestuia de către adevărații ”băieți deștepți” ai sistemului drept ”prea tehnic”, tocmai ce este pe cale să strivească mai curând decât se așteaptă unii și carierele profesionale ale altor șefi de structuri. Iar după execuția sumară a lui Vasilca, ”mătrășirea”  conducerii DGPI nu a reprezentat decât un nou experiment reușit al celor care știu atât de bine că miza adevărată este doar cea a ”mentenanței”… Una uriașă, ce-i drept, de sute de milioane de euro anual…

Și, totuși, ”Doi ș’ un sfert”-ul a informat!

După cum titram pe 7 august, ”DGPI a dat Caracal-ul acum 7 luni”! Iar după cum dezvăluiam tot atunci, ”DGPI nu doar că a documentat operativ atât rețelele de clanuri din Caracal și legăturile dintre acestea și diverși șefi atât din Poliție, cât și din alte structuri ale MAI, dar a și informat cu privire la toate aceste ilegalități! Și asta încă din urmă cu șapte luni”!!! Ceea ce înseamnă că ”beneficiarii legali” ai rapoartelor contrainformative ale serviciului secret al Ministerului de Interne aveau pe masă informarea privind încrengătura interlopă-polițienească-politică din județul Olt, cu tot cu ”haznaua” de la Caracal încă din luna ianuarie…

Ciocan-ul lui Paul Stănescu…

Iar cu totul întâmplător sau nu, după cum totuși până la urmă tot se va afla, mai ales că raportul contrainformativ a fost totuși ”clonat”, aflându-se acum și în posesia noastră, ”veriga slabă” a ”lanțului” interinstituțional al statului român în Olt o reprezenta ”gruparea Ciocan”. Așa după cum reiese cât se poate de clar din identificarea făcută, repet, încă din prima jumătate a lunii ianuarie… Ca și ”sufocarea” premierului României, existând voci autorizate care susțin că Viorica Dăncilă cu greu mai face față ”presiunilor la limita șantajului” exercitate asupra sa de către cei care se dau drept ”falanga” lui Paul Stănescu… Astfel că un raport complet privind ”statul în stat” din Olt și Caracal ar putea fi din start considerat drept unul incomplet dacă din acesta ar fi șterse și referirile inițiale la ”Ciocan-ul lui Stănescu”…

Fără ofițeri de legătură…?

Faptul că structurile contrainformative au decis să ia taurul de coarne și să-și delege cele mai performante ”fantome” ale sistemului pentru a sparge ”buboiul de la Caracal ar trebui să reprezinte din start o garanție binevenită că se va afla, totuși, ce se află în spatele lui Gheorghe Dincă. Mai ales că DIICOT-ul lui Bănilă, așa cum este și normal de altfel într-un stat de drept a acceptat să-și coordoneze ancheta oficială cu cea paralelă a serviciilor. Dar, totuși, rămâne o mare întrebare cu privire la finalizare acesteia din urmă, cel puțin atâta vreme cât structurile implicate nu și-au desemnat și ofițerii de legătură obligatorii pentru rezolvarea interinstituțională a anchetei… Ceee ce, doar la un anumit nivel al sistemului, ce-i drept, naște încă suspiciuni rezonabile cu privire la amânarea foii de parcurs a celor două anchete până la prelungirea contractelor de mentenanță din sistem. Moment în care, gata, se poate considera că ”maurul” și-a făcut datoria și se poate da publicității și rezultatele finale și pe bune ale anchetei de la Caracal…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here